INCERTRANS, impreuna cu UAT PITESTI, realizeaza un proiect extrem de ambitios si complex, constand in realizarea unui hub, ce ar putea deveni unul din pilonii Europei si nu numai, in domeniul cercetarii si al transferului tehnologic.
Avand in vedere complexitatea proiectului HUB PROSANT, ne simtim datori sa punctam cateva aspecte ce pot fi usor interpretate, intr-un mod dezavantajos, cu privire la relatia INCERTRANS – UAT PITESTI.
Programul a fost respectat cu strictete atat de UAT PITESTI cat si de INCERTRANS SA, de-a lungul colaborarii neexistand nicio sincopa de comunicare, ambele entitati aflandu-se in limitele termenului legal contractual, preocupandu-se indeaproape de indeplinirea obiectivelor asumate.
In opinia noastra, prin complexitatea acestui proiect, cele doua institutii executa un pionierat in acest domeniu, HUBUL PROSANT urmand a fi un exemplu demn de luat in seama pentru aplicarea si implicarea in acest gen de proiecte de catre mai multe institutii din tara.
Dupa cum se observa in derulator, nu au existat in niciun moment actiuni intentionate de tardivitate, fiind vorba doar de o conventie intre cei doi parteneri, ca intreaga corespondenta sa se desfasoare prin intermediul Consultantului, aceasta reprezentand un act de transparenta.
Pe cale de consecinta, dupa o analiza temeinica si legala a Consultantului, cele doua parti pun in aplicare hotararile luate de comun acord.
Astfel, reiteram pozitia noastra ca, in ciuda complexitatii acestui proiect, el a fost bine gestionat de UAT PITESTI si INCERTRANS, printr-un mare efort al angajatilor celor doua institutii, desemnati in acest proiect.